Amăgiri......sau lecţii de la viaţă

(amintiri rămase vii)

Prin ceaţa friguroasă

Apar din când în când

Pagini din cartea roasă

A vieţii ce-a trecut plângând.

Încerc să le opresc ades,

Să le sărut cu duioşie,

Să le ascund în vasul cel ales

Numit iubirea pentru veşnicie.

E frig şi beznă în jur,

Când nu te simt aproape,

E foc în sufletul sperjur

Ce neagă dorul lăcrimând pe ploape.

Sunt amintiri rămase vii,

Sunt amăgiri pribege,

Sunt aşteptări, deja târzii.....

Doar, soarta va alege.

Eu încă sper să înţelegi

Din şoaptele trecute

Că viaţa are stricte legi

Pentru iubirile ce-s mute.

Nu te lăsa învins de sete,

Când sufletul îţi cere,

Şi nu-i da vin ca să te-mbete

În clipa de plăcere .

IERTARE ŞI IUBIRE!

Îmi cer iertare

Către tine

Că am trecut

Prin viaţa ta

Şi crede-mă

Nimic din anii

Ce au trecut

Nu voi uita.

Sunt clipe scumpe

Amar plătite

Cu suspine

Dar, unice

În suflet

De iubire pline.

Te iert pe tine

Şi-ţi doresc

Să uiţi ce-a fost

Şi să-nfloreşti

Ca pomul vieţii

Ce-ţi rămâne

Doar poame bune

Să-ţi adune,

Iar, fericirea

De-i vreo floare

Cu-a ei parfum

Să te-nconjoare.

Eu te iubesc

Te iert

Mă iert

Îţi mulţumesc!

Lectie de viaţă

De-s nori amari

Pe cerul zilei,

Priveşte flori,

Zâmbeşte-ţi ţie,

Ascută tare-o melodie

Şi-ncearcă să te pierzi

De teamă,

Să fugi cănd

Gândul rău, te cheamă,

Şi lasă-n inimă speranţa

Că Cel de sus,

Nu doar, priveşte,

Ci-ţi ocroteşte viaţa.

E simplă lecţia aceasta,

Zâmbeşti în tine,

Te-ndoieşti,

C-ar fi aşa uşor

S-alungi ce-aduce ceaţa,

Prin norii-amari

Din ceruri, ca şi viaţa.

E-n firea noastră,

Să ne-doim mereu,

Că ce-i uşor să facem

Ne desface de ce-i greu,

Ne credem importanţi,

Singuri şi complicaţi,

Deşi suntem doar lut

De Dumnezeu cu har făcut.

Trec anii

TREC ANII

Trec anii

ca şi apa din izvor.

Trec anii

ca şi picăturile de ploaie.

Trec anii

peste pe om

lăsând în lutul său,

doar umbrele luminii

ce-a-nobilat iubirea

trăită-n a inimii odaie.

Trec anii

Ca si orele de veghe

Când stai

în noaptea deasă

să te împaci cu sine

Trec anii

Fără să te-aştepţi

Că vine

O clipă doar,

Când totul trece

Fără tine.

Nu-i jale

Că trec zile

Sau că se sting

Luminile din stele

Că tot ce a fost viaţă

În lutul vieţii mele

Rămâne viu pe veci

În firul ierbii

şi-n stropi de rouă

păstrând în ele

matricea gândurilor mele.

Toţi suntem

Călători în timp

Şi ne plimbăm prin viaţă

Ca şi apa

Doar, lutul trupului,

În schimb

Se naşte, creşte,

Şi-n timp, el se topeste

prin apa ce-i poartă-n veci

din viaţă, fapta.

VISELE MELE

Trec uneori pe strada amintirii,

Ce nu-i trecuta in ghidul pentru toti,

E pietruită cu soare cald şi umbre

Şi ocroteste sufletele dragi de vii şi morţi.

Are deschideri spre lumini de zare

Sau se-ngustează in faţa porţilor uitate,

E străjuită de copaci în floare

Deşi-ntâlneste iazul, de lacrimi uscate.

La curba gândului de sine,

E colt de rai cu iarba crudă şi cu maci,

Acolo susură izvorul răcoros de bine

Ce-adăposteşte  visele, chiar dacă taci.

Pribeag drumeţ, pe dealul vieţii

Mă simt şi eu, prin amintiri,

Dar cred, că zorii dimineţii

Vor mai aduce împliniri.

CIOBURI DE IUBIRE

DIN FOCUL MISTUIND IUBIRE
NISIPUL PRINDE VIAŢĂ ŞI LUMINĂ,
SE CONTOPEŞTE CU DESTINUL
ŞI-MBATĂ SUFLETUL, CA VINUL.

EŞTI CÂND ÎN ZBOR SPRE ZĂRI
CE-S NECUPRINSE DE NORII CU
PARFUM DE FERICIRE
SAU EŞTI VULCANUL CLOCOTIND
DE LAVA SÂNGERÂND NEFERICIRE.

ÎN TIMP, TE UIŢI PE TINE
VAS DE STICLĂ
ŞI STRĂLUCEŞTI ÎN SOARE GOL,
IAR, GESTUL TANDRU TE DESPICĂ
ÎN MII DE CIOBURI CĂUTÂNDU-ŞI
UMBRA CÂND ERAM NOI DOI.

„NOI DOI”, E GEAMĂT DE SINGURĂTATE
CE-ŞI CAUTĂ CU DISPERARE JUMĂTATE
DIN VISELE CE-S SPARTE ŞI TOPITE
CA VASELE DE STICLĂ ARUNCATE
CĂ-S CIOBITE.

SĂ NU PLÂNGI, VAS AMAR DE STICLĂ!
SĂ TE-OGLINDEŞTI ÎN CIOBURI
CA ŞI-N SUFLET,
CĂ ORICE CIOB E BOB DE PIETRICICĂ
CE-A STAT SĂ SE TOPESCĂ
ÎN IUBIREA CE-A TRĂIT ÎN VAS DE STICLĂ.